»
Articole » Castiga Mai Multi Clienti cu Remarketing

Castiga Mai Multi Clienti cu Remarketing

Ce este defapt Google remarketing?
Remarketing este o metoda de publicitate utilizata in mediul online care te ajuta sa ajungi din nou in atentia celor care ti-au parasit site-ul fara a cumpara sau a indeplini un obiectiv. Ti s-a intamplat sa intri pe un site si ulterior in navigarea ta pe Internet sa vezi reclamele lui pe alte site-uri? Atunci este foarte posibil sa te fi intalnit deja cu aceasta forma de publicitate.
 
La ce este bun remarketingul?
Pe partea de Online nu exista achizitie la prima vedere decat in 2% din cazuri, spun specialistii. Utilizatorii de internet, chiar daca au gasit produsul perfect vor mai verifica macar un site pentru a fi convinsi ca au gasit si cel mai bun pret. In medie acesta este comportamentul a 98% din vizitatorii site-urilor. Te regasesti in aceasta situatie? Cu siguranta, la fel si clientii care au ajuns pe site-ul tau.
Cand vine vorba sa convingem oamenii care ne viziteaza site-ul, sa ia masuri si sa treaca la actiune, de obicei cu o singura vizita nu este suficient. Remarketingul va ofera o sansa de a aduce inapoi clientii indecisi cu anunturi si oferte adaptate in concordanta cu experienta pe care au avut-o pe site. Cu alte cuvinte, ai mai multe sanse de a incheia tranzactia.

Modul in care creati campaniile de remarketing depinde foarte mult de obiectivele companiei/organizatie si de tipul de clienti la care doriti sa ajungeti. In continuare, va voi impartasi 3 tactici de remarketing mai de succes pe care le-am gasit eficace in gestionarea si testarea campaniilor de remarketing:

1. Prezentarea diferitelor categorii de produse
Google va permite sa creati liste de remarketing personalizate pentru a prezenta si afisa navigatorilor anunturi pentru diferitele categorii de produse. De exemplu: „Tudor si-a realizat un magazin online in care vinde piese auto pentru diferite modele de automobile si doreste sa afiseze anunturi de remarketing pentru clientii care cauta piese auto pentru Dacia, diferite de anunturile pentru clientii care cauta piese auto pentru Mercedes, Renault, BMW etc. Astfel, Tudor creeza un anunt care apare pentru clientii ce au accesat pagina „Piese auto pentru Dacia” si un anunt diferit pentru acei clienti ce au accesat pagina „Piese auto pentru BMW” s.a. La fel vom proceda cand vom avea un shop online cu parfumuri pentru femei si pentru barbati, vom creea anunturi diferite pentru ca targetarea clientilor sa fie mult mai precisa.

2. Crearea unor noi legaturi cu vizitatorii care au abandonat cosurile de cumparaturi
De multe ori, utilizatorii adauga articole in cosul de cumparaturi online, mai navigheaza si prin alte site-uri si uita sau alte motive ii retin sa finalizeze achizitia (de exemplu: constata ca pretul e unul piperat). Pentru ca aceste persoane sunt atat de aproape de a realiza tranzactia, o buna idee ar fi sa veniti in intampinarea lor pentru facilitarea cumpararii. Se pot crea liste de remarketing cu acele persoane care au cel putin un articol in cosul de cumparaturi, fiind mult mai facil de a ajunge la acel segment tinta. Recomandam insa sa nu se includa si utilizatorii care au finalizat achizitia, varianta ideala fiind crearea unei noi liste care sa cuprinda acel tip de clienti. In final vom avea o lista combinata personalizata pentru directionarea activitatilor de remarketing catre persoanele care au accesat pagina „Cosul de cumparaturi” si nu au confirmat comanda.

De exemplu: Mara are un magazin online de parfumuri si a ajuns la concluzia ca multi dintre clientii sai adauga produse in cosul de cumparaturi, insa nu finalizeaza comanda. Aceasta s-a hotarat sa creeze o campanie de Google Remarketing, prin care le ofera un cupon de 10% discount clientilor respectivi pentru a-i determina sa revina in magazinul ei si sa finalizeze achizitia.

3. Atragerea vizitatorilor care nu au efectuat conversii
In momentul in care site-ul atrage vizitatori, insa acestia nu au efectuat conversii (nu au trecut la actiune), se poate crea o lista de remarketing care sa ii determine sa revina. Aceste liste personalizate va pot ajuta sa vizati doar acei utilizatori care nu au efectuat conversii (achizitii) prin excluderea celor care au efectuat.

De exemplu: Magazinul online de articole pentru copii al Irinei atrage multe vizite, dar Irina intentioneaza sa se adreseze numai celor care nu au efectuat conversii. Astfel, Irina va utiliza o lista combinata personalizata pentru acele persoane care au vizitat site-ul insa nu au cumparat nimic, pentru a-i informa permanent cu produsele oferite, pentru a le intipari brandul in minte.
 
In cele din urma succesul campaniilor de remarketing depinde de cat de bine v-ati configurat listele pentru remarketing!